Câți bani au recuperat și câte procese au inițiat cele trei bănci din Grupul lui Shor

shadow
Luni, 11.09.2017 06:00   7584
Din momentul retragerii licențelor (16 octombrie 2015) Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank și până pe 30 iunie 2017, lichidatorii acestora au încasat mijloace bănești în sumă totală de 847,66 milioane lei, anunță Banca Națională a Moldovei (BNM).

Suma recuperată reprezintă doar 6% din valoarea creditelor de urgență asigurate cu garanții de stat în valoare de 14.121,76 milioane lei, acordate în perioada noiembrie 2014 – octombrie 2015, de BNM celor trei instituții financiare.

BEM a recuperat doar 3,6% din sumă

Cea mai proastă situație se atestă la Banca de Economii, care a primit de la BNM 9,27 miliarde de lei, dar a recuperat până pe 30 iunie 2017 circa 377,8 milioane lei, sau doar 3,6% din suma totală.

Banca Socială a primit 2,7 miliarde lei, dar a recuperat circa 341 milioane lei, sau 12,6%, iar Unibank din cele aproximativ 2,15 miliarde lei a recuperat doar 128,85 milioane lei, ceea ce reprezintă mai puțin de 6% din suma primită.

În iunie au fost recuperate mai puțin de 17 milioane lei

În ultimele luni se atestă însă o reducere a sumelor recuperate. Astfel în luna iunie 2017 încasările au constituit doar 16,6 milioane lei. Dar recuperarea banilor nu semnifică și achitarea datoriei.

Citiți și: Cine este de vină că nimeni nu a cerut ca 4 firme din grupul Shor să returneze 13 miliarde lei

Potrivit BNM încasările din rambursarea creditelor dețin ponderea cea mai mare din total (rambursări a creditelor și comercializarea gajului), fapt ce facilitează procesul de recuperare a creditelor de urgență oferite de instituție.

Astfel, mijloacele disponibile în conturile BEM, Băncii Sociale și Unibank la data retragerii licențelor, cât și mijloacele încasate ulterior de lichidatori sunt utilizate "pentru efectuarea cheltuielilor aferente procesului de lichidare, precum și pentru onorarea creanțelor Ministerului Finanțelor".

"Din data retragerii licențelor și până la 30.06.2017 inclusiv, lichidatorii băncilor au achitat Băncii Naționale (până la 03.10.2016 inclusiv) și Ministerului Finanțelor (începând cu data de 04.10.2016) o parte din datoriile aferente creditelor de urgență acordate băncilor până la numirea lichidatorilor, care conform ordinii onorării claselor de creanțe sunt în prima clasă de creanțe pentru achitare", precizează BNM.

Datele BNM arată că de la data retragerii licențe și până pe 3 octombrie 2016, când în conformitate cu celebra Lege nr.235, garanția dată de Ministerul Finanțelor și Guvernul Leancă a devenit datorie de stat, cele trei bănci rambursaseră 780,56 milioane lei. 

În consecință Ministerul Finanțelor a emis și transmis Băncii Naționale obligațiuni de stat în valoare de 13,34 miliarde de lei.

Mai rămân peste 13.1 miliarde

De la 3 octombrie 2016 și până pe 30 iunie 2017 au mai fost rambursate încă 231,6 milioane lei. În consecință până pe 30 iunie 2017 s-a reușit returnarea a ceva mai mult de un miliard de lei, iar soldul creditelor rămase constituia 13,11 miliarde lei sau circa 725 milioane de dolari, la cursul de la finele lunii iunie.

Chiar dacă în iulie și august au mai fost recuperate câteva zeci de milioane lei, "nota de plată" rămâne una uriașă și este evident că sumele acumulate și cele ce potențial ar putea fi încasate nu vor putea acoperi decât 10-20% din garanție.

Advertisement

Administrația Băncii Naționale anunță că lichidatorii celor trei bănci continuă să întreprindă acțiuni legale aferente recuperării creditelor.

"Astfel, lichidatorii colaborează cu organele de anchetă și organele judiciare, realizează măsuri organizatorice privind comercializarea activelor aflate în proprietatea băncilor și continuă lucrul cu debitorii, scopul final fiind rambursarea creditelor și achitarea creditelor de urgență acordate de BNM", potrivit autorității bancare.

Pe hârtie "miliardul furat" e ca și rambursat

Instituția prezintă și o informație privind acțiunile examinate în instanțele de judecată, debitorii aflați în insolvabilitate și titlurile executorii ale băncilor în proces de lichidare la situația din 30 iunie 2017.

Astfel cele trei bănci au inițiat 165 de acțiuni în instanțele de judecată pentru recuperarea creditelor acordate cu dărnicie până la finele lunii noiembrie 2014, iar suma pe care o cer este de 13,57 miliarde lei.

Teoretic dacă datornicii ar avea bani și active disponibile și dacă instanța acceptă pretențiile celor trei bănci, apoi "miliardul furat" e ca și rambursat.

Doar că instanțele au validat deocamdată cereri în valoare de 3,61 miliarde lei (circa 30% din valoarea pretențiilor), față de 174 de debitori aflați în proces de insolvabilitate.

Cine sunt unii debitori și ce active au, se poate de aflat din anunțurile de vânzare de pe paginile web ale celor trei bănci.

Ce vând băncile: afaceri, locuințe, butoaie

De exemplu Banca de Economii a publicat lista a 80 de active ce au valoare mai mare de un milion de lei fiecare și care ar costa peste 450 de milioane lei. Alte 241 de active au valoare mai mică de un milion de lei fiecare.

Cele mai valoroase sunt cota de 10,2% de acțiuni la Moldasig, estimată la 34,9 milioane lei (care încă urmează a fis scoasă la mezat), sau sediul băncii de pe strada Columna, estimat la peste 33 de milioane lei.

În listă găsim și distilat de divin în valoare de peste 30 milioane lei, câteva afaceri, dar și peste 130 de apartamente pe strada Dumeniuc din Chișinău, din care 29 de locuințe costă mai mult de un milion de lei.

Blocul urma să fie construit de o companie a "celebrului" afacerist Ivan Tomaili, care în 2011 a prmit prin intermediul unor companii de la BEM credite în valoare de circa 60 milioane lei pentru acest proiect imobiliar. 

În mai 2015, afaceristul a fost reținut de CNA în dosarul de nerambursare a unor credite de peste o sută de milioane lei contractate de la BEM în anii 2009-2011. 

În plus fosta bancă a statului vinde butoaie, automobile, ATM, garaje, tehnică, servere etc. Multe din active sunt expuse la vânzare deja de câțiva ani și prețul s-a diminuat, pentru că nu se găsesc cumpărători.

Banca Socială vinde și un segment de cale ferată la Bălți, dar și cota de 99% din capitalul Ceproserving, estimată la peste 55 de milioane lei.

Aceste active sunt propuse pentru comercializare direct de bancă sau prin intermediul executorilor judecătorești și al administratorilor insolvabilității.

388 de titluri executorii de 4,2 miliarde lei. Doar jumătate de procent a fost executată

Potrivit BNM până pe 30 iunie 2017 au fost emise 388 de titluri executorii în valoare de 4,17 miliarde lei, din care au fost executate parțial sau total 206 de titluri, în valoare de doar 24,8 milioane lei. Adică ceva mai mult de jumătate de procent din valoarea titlurilor executorii.

Alte 37 de titluri executorii în valoare de 31,9 milioane lei au fost remise băncii fără executare. Totodată în gestiunea organelor de urmărire penală s-ar afla 71 de dosare penale legate de frauda bancară.

Banca Națională susține că a solicitat celor trei bănci în proces de lichidare publicarea lunară pe site-urile lor oficiale, într-un loc vizibil publicului, informații detaliate și actualizate cu privire la activele expuse spre vânzare prin licitații, dar și informația privind recuperarea banilor.

Informația este prezentă, doar că aceasta este doar o parte mică din active. Restul însă sunt încă căutate peste hotare și în țară de compania americană Kroll.

Banca Socială are decizie de încasare a 12 miliarde lei

Mai adăugăm că potrivit informației BNM, Banca Socială deja dispune de "patru hotărâri judecătorești definitive cu privire la încasarea de la SRL Caritas Group și alte trei societăți comerciale, incluse în grupul cunoscut de public drept „Grupul Shor”, a datoriei în valoare totală de peste 12 miliarde lei.

Deciziile instanțelor nu sunt însă publice din motive necunoscute. Or, pe paginile instanțelor nu apar informații precum că au fost examinate sau urmează a fi examinate dosare pe numele Caritas Group. 

Potrivit BNM, acțiunea civilă împotriva Voximar-Com SRL în valoare de circa 3 miliarde lei se află pe rol în instanța de apel, dar și aceasta nu apare pe agenda Curții de Apel din Chișinău.

Citiți și: Unde-i miliardul? Trei soluții care ne-ar fi scăpat de povara miliardului

* * *

Acest articol a fost publicat cu susținerea fundației Național Endowment for Democracy în cadrul proiectului ”Promovarea responsabilității guvernării” și poate fi preluat pentru distribuire, publicare și citare fără careva limitări. Referința la sursă este obligatorie.    

This article has been published thanks to the support of the National Endowment for Democracy as part of the Promoting Government Accountability Project and may be shared, republished or quoted without limitations. Reference to the source is mandatory.



Oportunitati